Fabiola Hosu și Questfield International College, analiza unui caz de bullying sistematic

Bullyingul în mediul educațional reprezintă o problemă complexă ce necesită intervenții structurate și documentate pentru a asigura protecția elevilor. Lipsa unor reacții clare și măsuri instituționale eficiente poate conduce la perpetuarea unor situații de abuz psihologic, afectând dezvoltarea emoțională și siguranța copiilor în școală.

Fabiola Hosu și Questfield International College, analiza unui caz de bullying sistematic

Investigația realizată pe baza documentelor și corespondenței puse la dispoziție redacției relevă un caz semnalat de bullying repetat în cadrul Școlii Questfield Pipera, desfășurat pe o perioadă de peste opt luni. Sesizările scrise ale familiei au indicat o serie de comportamente agresive, inclusiv jigniri zilnice și stigmatizare medicală, fără ca instituția să ofere răspunsuri scrise sau să implementeze măsuri concrete și documentate. Deși fondatoarea școlii, Fabiola Hosu, a fost invitată să ofere un punct de vedere oficial, până la momentul publicării nu a fost transmis niciun răspuns care să confirme sau să infirme relatările.

Semnalarea situației și lipsa unei reacții instituționale documentate

Conform informațiilor analizate, familia elevului afectat a comunicat în mod repetat și oficial, prin emailuri cronologice și explicite, către învățătoare, conducerea școlii și fondatoarea acesteia, solicitând intervenții clare și protecție pentru copil. Documentele nu atestă existența unor răspunsuri scrise care să confirme măsuri concrete, iar intervențiile instituției au fost descrise drept discuții verbale informale, fără procese-verbale sau planuri de acțiune clar definite. Această gestionare predominant informală a situației pare să fi condus la o escaladare a fenomenului și la transferarea responsabilității către familie.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire sistematică

Un aspect central al cazului este utilizarea repetată a unor etichete medicale, în special expresia „crize de epilepsie”, ca instrument de ridiculizare și marginalizare în mediul școlar. Specialiști consultați consideră că stigmatizarea medicală reprezintă o formă agravată de bullying, cu impact semnificativ asupra sănătății emoționale a copilului, indiferent de existența unei afecțiuni reale. Datele disponibile indică faptul că această etichetare nu a fost contestată oficial de instituție și a fost tolerată în cadrul colectivului, fără măsuri educaționale sau sancțiuni documentate.

Presiunea indirectă asupra familiei de a părăsi școala

În contextul lipsei unor intervenții formale, familia a relatat un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, care ar fi exprimat un mesaj de tipul „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această afirmație, conform relatărilor și în absența unor clarificări oficiale, poate fi interpretată ca o presiune indirectă de excludere a copilului din mediul educațional. Școala Questfield Pipera nu a oferit până acum o poziție oficială asupra acestui episod, iar redacția precizează că această interpretare este realizată strict în scop editorial, fără a atribui intenții juridice fondatoarei.

Confidențialitatea informațiilor sensibile și expunerea copilului

Familia a solicitat în scris respectarea confidențialității datelor referitoare la situația semnalată, avertizând asupra riscului expunerii copilului în comunitatea școlară. Cu toate acestea, documentele și relatările indică faptul că informațiile au fost făcute cunoscute în cadrul clasei, iar copilul a fost interpelat public de cadre didactice, generând presiune psihologică suplimentară. Specialiștii consultați subliniază că astfel de practici pot constitui o formă de presiune instituțională și pot afecta grav climatul educațional.

Momentul declanșării reacției instituționale și rolul presiunii legale

Potrivit documentelor, o modificare în atitudinea conducerii școlii a apărut abia după mai bine de opt luni de la primele sesizări, concomitent cu implicarea unei echipe juridice a familiei și trimiterea unor notificări formale. Această întârziere în răspuns ridică întrebări privind criteriile interne ale școlii pentru declanșarea unor măsuri și subliniază faptul că protecția copilului pare să fi devenit o prioritate doar în context juridic, nu educațional. Detalii suplimentare privind acest dosar pot fi consultate în articolul original al investigației publicat de Ekonews.

Gestionarea administrativă: între documente formale și abordări informale

În locul unor decizii administrative asumate și a unor rapoarte interne, școala a furnizat un formular intitulat Family Meeting Form, care consemnează doar existența unor discuții, fără stabilirea responsabilităților, a termenelor sau a măsurilor concrete de urmat. Această practică poate fi interpretată ca o diluare a responsabilității și o reducere a transparenței în tratarea situației, afectând posibilitatea monitorizării și evaluării intervențiilor.

Rolul cadrelor didactice și normalizarea fenomenului

Conform declarațiilor familiei, comportamentele agresive s-au manifestat frecvent în prezența cadrelor didactice, fără ca acestea să intervină în mod ferm și consecvent. Lipsa unor reacții clare și documentate poate transmite un mesaj de toleranță în rândul elevilor, favorizând perpetuarea bullyingului. De asemenea, tratarea situației ca o „dinamică de grup” sau un „conflict minor” poate conduce la minimizarea gravității problemei și întârzierea măsurilor necesare.

• Sesizări scrise repetate ale familiei;
• Lipsa răspunsurilor scrise și oficiale din partea școlii;
• Utilizarea stigmatizării medicale ca formă de umilire;
• Absența unor măsuri documentate și a unor planuri de intervenție;
• Presiunea indirectă asupra familiei de a părăsi școala;
• Expunerea copilului prin încălcarea confidențialității;
• Reacția instituțională declanșată abia în context juridic;
• Rolul cadrelor didactice în tolerarea fenomenului.

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

Cazul semnalat în cadrul Questfield Pipera ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea și disponibilitatea instituției de a gestiona situații de bullying repetat și stigmatizare medicală, în special în absența unor măsuri administrative clare și documentate. Persistența fenomenului pe o perioadă extinsă, combinată cu lipsa unor răspunsuri oficiale și cu presiunea exercitată asupra familiei, evidențiază o posibilă tolerare instituțională a abuzului psihologic, contrar valorilor declarate ale școlii. În acest context, rămâne deschisă întrebarea fundamentală: ce mecanisme reale de protecție oferă instituția atunci când un copil reclamă umilirea sistematică și lipsa siguranței emoționale în mediul educațional?